Steaua lui Gigi Becali vs Clubului Sportiv al Armatei Steaua
Tribunalul Bucuresti a hotarât ca Gigi Becali poate pastra marca „Steaua”, însa decizia poate fi atacata cu recurs. Societatea care detine echipa de fotbal Steaua Bucuresti, a fost data anul trecut în judecata de Clubul Sportiv al Armatei Steaua, pentru a reintra în posesia drepturilor de folosire a denumirii.
Reprezentantii Clubului Sportiv al Armatei sustin ca Gigi Becali a intrat în posesia marcii în mod ilegal. Disputa a aparut pe fondul unui conflict mai amplu, legat de datoriile de aproximativ 300.000 de euro pe care patronul echipei le-ar fi acumulat la plata chiriei pentru stadionul din Ghencea. În aceasta primavara, Steaua a revenit în Ghencea, dar disputa n-a fost stinsa.
Clubul Sportiv Steaua a înregistrat marca si culorile clubului ”Steaua Bucuresti” în urma cu 16 ani. Becali a încercat în repetate rânduri sa le obtina în mod legal, însa de fiecare data a fost refuzat de catre reprezentantii Armatei.