Arpad Paszkany, finantorul principal al clubului CFR Cluj, a anuntat ca scoate la vanzare o mare parte din actiunile pe care le detine. Omul de afaceri spune ca a luat decizia de a vinde un pachet de actiuni intrucat nu mai are posibilitatea financiara de a duce clubul la un nou nivel.
"Eu sunt constructor. Intotdeauna mi-a placut sa creez valoare. Dar acum, potentialul meu economic nu ma lasa sa cresc CFR Cluj mai sus de performantele obtinute pana acum", a declarat Paszkany.
Pentru a ceda actiunile la clubul din Gruia, Paszkany le solicita viitorilor actionari sa investeasca 125 de milioane de euro in urmatorii cinci ani. Paszkany considera ca prin aceasta mutare va garanta titlul an de an si calificarea in sferturile de finala ale Ligii Campionilor.
"Acum avem un buget de 12-14 milioane de euro. Daca am avea un buget de 35-38 de milioane de euro pe an, adica un input de capital de 25 de milioane de euro pe sezon timp de cinci ani, foarte probabil, in anul trei-patru-cinci cu sanse foarte mari am iesi in primavara Champions League si, cel putin o data, sunt convins ca am reusi sa ajungem in top 8 ehipe", a adaugat Paszkany.
Omul de afaceri sustine ca ar fi investit pana acum 94 de milioane de euro in gruparea din Gruia.