Acum cîþiva ani, aflîndu-mã prin Sahara, am întîlnit un beduin care mi-a spus o povestioarã, ce poate ocupa un loc în literatura în care stã cu cinste povestea drobului de sare, atît de frumos scrisã de marele nostru Ion Creangã. "Acum un an, prin vipia ce plutea peste nisipul încins, a început el sã-mi spunã, am ajuns din urmã un bãrbat bãrbos, leoarcã de sudoare, care se vãita continuu cã îi e sete.

N-aveam la mine nici un strop de apã, aºa cã l-am luat cu mine spre o oazã pe care o cunoºteam, pentru a-ºi potoli acest chin întîlnit prin împãrãþia cãldurilor de nesuportat. Pe drum, individul se plîngea continuu: Mi-e sete, mor de sete! Vai de mine, simt cã mor!"

"Eu tot cãutam sã-l potolesc, asigurîndu-l cã nu mai e mult pînã la izvorul ascuns sub niºte tufe, din care se prelinge cu zgîrcenie un firicel de apã. El, nimic, plîngea cerînd: Vreau apã, mi-e sete! Dupã un timp, cei cîþiva pomi ai oazei începurã sã joace în ochii noºtri. Bãrbosul a luat-o la fugã, nerãbdãtor, în timp ce se jelea cã moare de sete. Ajuns la bãltoaca plinã de ierburi, s-a repezit ca un uliu ºi s-a pornit sã bea din pumni cu ghiorþãituri apa verzuie. Sãturîndu-se, s-a ridicat, s-a ºters la gurã, apoi mi-a mulþumit cã l-am salvat de la moarte. Am plecat, dupã aia, prin aerul încins, împreunã spre localitatea ce se zãrea în depãrtare. Dupã vreo cîteva sute de metri, individul a început, brusc, sã geamã ºi sã se vaiete: Vai, ce mã fac? Vai, sãracul de mine! Ce-ai, omule? l-am întrebat speriat, te doare ceva? îi mai spuse beduinul nostru. Nu, rãspunse el, hohotind. Mi-e fricã de faptul cã vai, ce sete... o sã-mi fie! ".

Cam acelaºi lucru l-a pãþit ºi Dumitru Dragomir, ºeful Ligii de Fotbal, care a cerut (împins de la spate de dinamovistul Borcea) sã se amîne douã etape viitoare, pe motiv cã ar urma sã ningã, iar terenurile ar deveni impracticabile! Dar, drãguþul de fost cãpitan în albastru, n-a cerut amînarea jocurilor de sãptãmîna asta, cînd ne înecãm în troiene ºi noroaie, ci a partidelor de peste douã sãptãmîni, timp despre care doar el crede cã vor fi zãpezi cît casa! Sã te cruceºti, nu alta! Dar, dupã ce-þi faci cruce, afli cã toatã "grija" lui Corleone din Bãlceºti era legatã de Borcea, care nu vroia ca echipa sa sã joace cu Steaua prea curînd. Iar Miticuþã, cap de mîþã (aºa-i spuneau prietenii din copilãrie) a încercat sã abureascã un întreg campionat pentru cei de la Dinamo ºi, mai spune el, pentru posturile de televiziune, faþã de care, se subînþelege, din propriile-i declaraþii, ar avea niscai obligaþii. Norocul cel mare a venit de la Mircea Sandu, care nu a aprobat ºmecheria lui Dragomir, lãsîndu-i cu ochii în soare pe cei care visau la viscole ºi nãmeþi, fix peste douã sãptãmîni, adicã la vremea cînd toþi Lefepiºtii, în frunte cu marele conducãtor, vor tãia mielul ºi vor coji ouãle aduse din cîmpia Panoniei! Toate pe dos, fraþilor!