Warning: include(): Failed opening '/home/activspo/public_html/newactiv/class/thumb/ThumbLib.inc.php' for inclusion (include_path='.:/opt/alt/php56/usr/share/pear:/opt/alt/php56/usr/share/php') in /home/activspo/public_html/eng/config/config.php on line 75

Warning: include(): Failed opening '/home/activspo/public_html/newactiv/class/thumb/save_differentformat.php' for inclusion (include_path='.:/opt/alt/php56/usr/share/pear:/opt/alt/php56/usr/share/php') in /home/activspo/public_html/eng/config/config.php on line 76

 
ActivSport
BETS 01
FOOTBALL 02
:: PLAYERS
:: COACHES
:: REFEREES
:: EVENTS
:: CLUBS
:: ASSOCIATIONS
TABLES 03
SPORT - LEISURE 04
 
ACTIVSPORT NEWS 05
Crăciun Fericit si Sărbători Fericite
ANNOUNCEMENTS 06
CONTACT 07
Editorial : Vai, ce sete o să-mi fie! Dan Claudiu Tanasescu Back 
 
Name : Editorial : Vai, ce sete o să-mi fie! Dan Claudiu Tanasescu

Details :

Acum cîțiva ani, aflîndu-mă prin Sahara, am întîlnit un beduin care mi-a spus o povestioară, ce poate ocupa un loc în literatura în care stă cu cinste povestea drobului de sare, atît de frumos scrisă de marele nostru Ion Creangă. "Acum un an, prin vipia ce plutea peste nisipul încins, a început el să-mi spună, am ajuns din urmă un bărbat bărbos, leoarcă de sudoare, care se văita continuu că îi e sete.

N-aveam la mine nici un strop de apă, așa că l-am luat cu mine spre o oază pe care o cunoșteam, pentru a-și potoli acest chin întîlnit prin împărăția căldurilor de nesuportat. Pe drum, individul se plîngea continuu: Mi-e sete, mor de sete! Vai de mine, simt că mor!"

"Eu tot căutam să-l potolesc, asigurîndu-l că nu mai e mult pînă la izvorul ascuns sub niște tufe, din care se prelinge cu zgîrcenie un firicel de apă. El, nimic, plîngea cerînd: Vreau apă, mi-e sete! După un timp, cei cîțiva pomi ai oazei începură să joace în ochii noștri. Bărbosul a luat-o la fugă, nerăbdător, în timp ce se jelea că moare de sete. Ajuns la băltoaca plină de ierburi, s-a repezit ca un uliu și s-a pornit să bea din pumni cu ghiorțăituri apa verzuie. Săturîndu-se, s-a ridicat, s-a șters la gură, apoi mi-a mulțumit că l-am salvat de la moarte. Am plecat, după aia, prin aerul încins, împreună spre localitatea ce se zărea în depărtare. După vreo cîteva sute de metri, individul a început, brusc, să geamă și să se vaiete: Vai, ce mă fac? Vai, săracul de mine! Ce-ai, omule? l-am întrebat speriat, te doare ceva? îi mai spuse beduinul nostru. Nu, răspunse el, hohotind. Mi-e frică de faptul că vai, ce sete... o să-mi fie! ".

Cam același lucru l-a pățit și Dumitru Dragomir, șeful Ligii de Fotbal, care a cerut (împins de la spate de dinamovistul Borcea) să se amîne două etape viitoare, pe motiv că ar urma să ningă, iar terenurile ar deveni impracticabile! Dar, drăguțul de fost căpitan în albastru, n-a cerut amînarea jocurilor de săptămîna asta, cînd ne înecăm în troiene și noroaie, ci a partidelor de peste două săptămîni, timp despre care doar el crede că vor fi zăpezi cît casa! Să te crucești, nu alta! Dar, după ce-ți faci cruce, afli că toată "grija" lui Corleone din Bălcești era legată de Borcea, care nu vroia ca echipa sa să joace cu Steaua prea curînd. Iar Miticuță, cap de mîță (așa-i spuneau prietenii din copilărie) a încercat să aburească un întreg campionat pentru cei de la Dinamo și, mai spune el, pentru posturile de televiziune, față de care, se subînțelege, din propriile-i declarații, ar avea niscai obligații. Norocul cel mare a venit de la Mircea Sandu, care nu a aprobat șmecheria lui Dragomir, lăsîndu-i cu ochii în soare pe cei care visau la viscole și nămeți, fix peste două săptămîni, adică la vremea cînd toți Lefepiștii, în frunte cu marele conducător, vor tăia mielul și vor coji ouăle aduse din cîmpia Panoniei! Toate pe dos, fraților!

 
ADVERTISING SPACE


NEWSLETTER
Stay in touch with our latest news by joining our newsletter list.
:: RECOMMEND US
Copyright @ ActivSport.ro 2012 Site optimized for 1024x768 resolution Website created by NetDesigner.ro