Details :
Cei doi giganți ai fotbalului european și mondial, AC Milan și Manchester United se vor duela pentru un loc în Sferturile de finală.
"E o dublă foarte interesantă, întâlnim o echipă obișnuită să joace la cel mai înalt nivel. Ultima dată când am jucat cu Manchester United am câștigat trofeul(n.r. se întâmpla în 2007), dar datele sunt acum altele. Nu contează că vom juca returul în deplasare, am câștigat și la Madrid, suntem redutabili pe orice stadion", a declarat Gandini, organizatorul de competiții al clubului AC Milan, pentru Eurosport.
David Beckham, fostul star al celor de la Manchester va lupta împotriva formației care l-a consacrat, îmbrăcând acum tricoul italienilor de la Milan.
În sezonul 2006-2007, cele două echipe se luptau pentru un loc în Finala celei mai prestigioase competiții inter-cluburi din lume.
În prima manșă, disputată pe Old Trafford, elevii lui Sir Alex Ferguson s-au impus cu 3-2, golul victoriei fiind marcat de Wayne Rooney în minutul 90+1.
La returul de pe San Siro, pe o ploaie tipic englezească, Milan nu a oferit nici cea mai mică speranță celor de la Manchester. Kaka, in minutul 11, Seedorf în minutul 30 și Gilardino, minutul 78, au mitraliat poarta lui Van der Sar.
Cele două mari echipe ale continentului au împreună 10 trofee UEFA Champions League. AC Milan deține în vitrină 7 astfel de distincții, în timp ce Manchester United a triumfat de trei ori.
Echipe :
AC Milan: Dida - Kaladze, Nesta, Zambrotta, Jankulovski - Seedorf, Gatusso, Ambrosini, Ronaldinho, Pirlo - Pato
Manchester: Van de Sar - Nevilla, Vidic, Rio Ferdinand, Evra - Giggs, Scholes, Carrick, Fletcher - Wayne Rooney, Owen
Votul tau poate fi un pont... voteaza sondajul Activsport !
polls & surveys
polls & surveys
polls & surveys
polls & surveys |