FC Otelul Galati le multumeste organelor mass-media care au tratat pe larg subiectul oamenilor ramasi captivi în "trenul groazei", asa cum corect a fost denumita cursa Galati - Bucuresti de luni seara. Nu ne putem ascunde mâhnirea ca în România anului 2012 este posibila o asemenea situatie de viata si de moarte si am fi facut-o chiar daca gruparea noastra n-ar fi fost implicata în acest subiect prin prezenta în tren a celor noua jucatori si a câtorva membri din staff-ului tehnic. Pe tot parcursul desfasurarii evenimentelor, clubul si membrii sai expusi unor pericole greu de anticipat au manifestat decenta în declaratii, prin urmare este exclus sa amendam unele exagerari ale presei menite sa-i confere cazului culoare de tip cancan. Am rasuflat usurati la aflarea vestii ca trenul a revenit pâna la urma la Galati, cu cei aproximativ 500 de pasageri ai sai, si ca sportivii nostri au ajuns la destinatie, în cantonamentul din Spania.
Ar mai exista o precizare de facut. Pe anumite canale i se inoculeaza opiniei publice ca un oarecare elicopter a sarit sa salveze "niste fotbalisti" înainte de a lua copiii, femeile gravide si batrânii, tenta articolelor fiind de-un populism tipic românesc. Acele elicoptere nu apartin statului român, nu s-au autosesizat pentru "niste fotbalisti", ci au actionat în urma apelurilor conducerii FC Otelul Galati la omul de afaceri Ioan Niculae, caruia îi multumim si pe aceasta cale, iar operatiunea s-a derulat numai contra-cost! Nici daca platim pentru a ne extrage propriii jucatori din acel tablou sinistru nu este bine?
Mai mult decât atât, firma la care am apelat pentru aceasta situatie de urgenta si-a aratat în mod public disponibilitatea de a participa gratis la operatiunea de salvare a oamenilor nevinovati din aceasta cursa înspaimântatoare. Daca nu au existat solicitari din partea autoritatilor abilitate, clubul nostru îsi declina orice raspundere. Nici nu s-ar putea altfel.
Va multumim!
Marius Stan
Director General FC Otelul Galati Sursa: Otelul-Galati.ro